Separarea părinților de copii este o decizie dificilă care, în anumite circumstanțe, poate fi singura soluție pentru asigurarea unui trai mai bun. O astfel de situație are o încărcătură emoțională foarte puternică și poate provoca o serie de trăiri și sentimente dificil de gestionat pentru un copil, afectându-l în multiple aspecte ale dezvoltării sale. În acest context, este esențial ca părinții să se asigure, în primul rând, că își vor încredința copiii unei persoane responsabile și preocupate de bunăstarea acestora, atât din punct de vedere emoțional, cât și educațional.
Descarcă ghidul pentru părinții, bunicii și aparținătorii copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate
Alegerea unui îngrijitor reprezintă, așadar, un pas crucial în pregătirea procesului de plecare al părinților. Copiii se adaptează mai ușor într-un mediu nou atunci când sunt plasați în grija unei persoane familiare, alături de care a interacțiuni pozitive. În această etapă a alegerii celei mai potrivite persoane, ar trebui luată în considerare și opinia copiilor pentru a le oferi încredere și confort în legătură cu această decizie.
Formarea relației înainte de plecare: înainte de plecarea în străinătate, este esențial ca îngrijitorul să își facă simțită prezența în cât mai multe activități ale copilului. În acest fel, cel mic se va familiariza cu prezența și personalitatea îngrijitorului, facilitând astfel procesul de adaptare la noua situație.
De asemenea, această perioadă este importantă pentru înțelegerea rutinei copilului, a preferințelor sale alimentare și a pregătirii educaționale pe care acesta o are. Timpul de calitate petrecut împreună poate ajuta la construirea unei relații puternice între îngrijitor și copil. Acest lucru va face despărțirea de părinți puțin mai ușoară și îl va ajuta pe cel mic să se adapteze mai repede la noul stil de viață.
Comunicarea constantă: părinții trebuie să mențină constant o comunicare cât mai deschisă și transparentă cu îngrijitorul care, la rândului lui, trebuie să îi țină la curent cu orice informații legate de copil. Părinții ar trebui să fie implicați în fiecare decizie, indiferent cât de mică, deoarece îngrijitorul nu poate lua decizii în locul lor. Așadar, apelurile telefonice trebuie să fie realizate cât mai constant pentru a discuta alături de îngrijitor diverse aspecte legate de copil.
Respectarea cu strictețe a apelurilor telefonice regulate ajută părinții să rămână conectați la viața copiilor și, totodată, să creeze un mediu de încredere în relația pe care o au cu îngrijitorul. Aceste convorbiri pot aborda o gamă largă de subiecte, de la alimentație și performanțele școlare, până la descoperirea unor noi pasiuni sau interese ale copilului.
Pentru copil, este important să dezvolte o relație de încredere cu îngrijitorul, deoarece aceasta va contribui la menținerea stabilității și siguranței emoționale în lipsa părinților. De asemenea, aceștia pot învăța de la persoana care va avea grijă de ei un set important de valori, precum respectul, buna înțelegere și încrederea. Există numeroase situații pe care părinții trebuie să le ia în considerare înainte de a pleca în străinătate, astfel încât să se asigure că cel mic va avea toate condițiile necesare pentru a se dezvolta într-un mod sănătos. Dacă vrei să citești în continuare mai multe detalii despre acest subiect, te invităm să descarci Ghidul PROeducație chiar aici. (https://www.proiect-proeducatie.ro/descarca-ghidul/ )